Home » Istorie » 5 întâmplări SURPRINZĂTOARE din Primul Război Mondial pe care nu le spune nimeni la ora de istorie – FOTO

5 întâmplări SURPRINZĂTOARE din Primul Război Mondial pe care nu le spune nimeni la ora de istorie – FOTO

Publicat: 26.03.2016
În istorie, conflictul a mai fost cunoscut sub numele de ''Marele Război''.

Când ne gândim la Primul Război Mondial,  cei mai mulţi dintre noi îşi imaginează soldaţi purtând mitraliere, măşti de gaze şi căşti de protecţie. Dar, aşa cum se întâmplă adesea la orele de istorie, ni se prezintă evenimentele doar dintr-un anumit punct de vedere.

Iată câteva detalii pe care profesorii, mai mult sau mai puţin voit, nu ni le-au prezentat la clasă:

Existau soldaţi care foloseau lănci pe câmpul de luptă

Deşi, adesea, Primul Război Mondial este considerat a fi primul conflct modern, au existat însă câteva detalii care demonstrează contrariul acestui fapt. Putem lua ca exemplu cazul germanilor, care, deşi aveau o reputaţie extraordinară privind gradul lor ridicat de tehnologizare, în primele bătălii, trupele erau conduse de ulani, mercenari călare care aveau asupra lor lănci de circa 3 metri lungime.

Ulani pe câmpul de luptă (Foto:sueddeutsche.de)

Londra a fost bombardată cu ajutorul zeppelinelor

La acea vreme, acestea erau singurele aparate de zbor capabile să traverseze Canalul Mânecii. Prin urmare, între 1915 şi 1917 ele au fost folosite de către germani pentru a bombarda capitala Regatului Unit. Problema principală a acestor vehicule era faptul că trebuiau umplute cu gaz, pentru a putea pluti în aer. Din acest motiv, ele au devenit rapid ţinte sigure pentru inamicii de la sol, care le puteau doborî uşor cu ajutorul artileriei antiaeriene.

Zeppelin german deasupra Londrei (Foto:greatwarproject.org)

Trupele franceze au călătorit, la un moment dat, cu taxiurile, pentru a ajunge pe câmpurile de luptă

În vara lui 1914, militarii germani mărşăluiau spre Belgia şi nordul Franţei, întâmpinând în drumul lor o slabă rezistenţă din partea inamicilor britanici. În luna august, nemţii reuşesc să ajungă la numai 56 de kilometri faţă de Paris. Se părea că victoria finală le aparţinea. În această situaţie, generalul francez Joseph Gallieni a încercat tot posibilul pentru a chema întăriri. Principala măsură pe care a luat-o a fost să închirieze 600 de taxiuri, care au transportat soldaţi din trupele de rezervă pe câmpurile de luptă din apropierea Parisului.

Militari francezi călătorind cu taxiurile spre zonele de conflict (Foto:ww1.canada.com)

În timpul luptelor duse în Munţii Alpi au fost declanşate avalanşe în mod intenţionat

Pe parcursul aşa-numitului ,,Război Alb”, inginerii austrieci au provocat, în mod intenţionat, avalanşe, pentru a-i ucide pe inamicii italieni. Astfel, numai în ziua de 13 decembrie 1916 peste 10.000 de soldaţi şi-au pierdut viaţa sub zăpezile Alpilor. În ultima vreme, ca urmare a topirii gheţarilor, au ieşit la iveală sute de scrisori, jurnale şi chiar trupuri mumificate ale militarilor răpuşi în timp ce încercau să escaladeze versanţii. 

Soldaţi din armata austro-ungară supraveghind văile Alpilor (Foto:historyofwar.org)

Primul Război Mondial a fost, cu adevărat, un conflict desfăşurat la nivel global

Vest-europenii, dar şi americanii, sunt obişnuiţi să creadă că cele mai importante lupte din timpul conflictului s-au desfăşurat pe teritoriul bătrânului continent, însă nu este tocmai aşa. În timp ce austriecii declarau război sârbilor, iar nemţii ruşilor, japonezii se aliau cu cei din urmă, ajutându-i să cucerească insulele cucerite de germani din sudul Pacificului. Tot în aceeaşi perioadă, Imperiul German încerca să îi convingă pe mexicani să invadeze Statele Unite ale Americii, înainte ca statul american să intre în război.

Artilerişti japonezi în Tsingtao, China (Foto:shotinthedark.info)

Sursa: cracked.com

Vă mai recomandăm şi: Descoperire IMPRESIONANTĂ: zidul de incintă vestică a Castrului roman de la Apulum – VIDEO

                              Cadoul deosebit pe care regina Elisabeta l-a primit cu ocazia săbătoririi nunţii, expus la MNIR  

                                   La 400 de ani de la decesul lui William Shakespeare, la mormântul lui a fost făcută o descoperire surpriză

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ